Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat că în perioada 3 iunie, ora 23.00 (ora României) 5 iunie, ora 23.00 (ora României) circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în această perioadă credincioșii catolici și ortodocși celebrează Sărbătoarea Rusaliilor. În schimb, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
În această perioadă în care circulația tirurilor este restricționată, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până când se va da drumul circulaţiei pe drumurile publice.