La un moment dat, şoferul unui autorism s-a întors când i-a văzut pe oamenii legii, astfel că aceştia au pornit în urmărirea lui.
“La intrarea în localitatea Cărpiniş, polițiștii de frontieră au observat un autoturism înmatriculat în România, al cărui conducător auto a oprit voluntar la aproximativ 100 m în faţa echipajului, apoi a întors autovehiculul şi a demarat în trombă. Existând suspiciuni că şoferul transporta migranți din zona de frontieră, poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului”, transmite Poliţia de Frontieră Timişoara.
În scurt timp, oamenii legii au observat mașina în afara părţii carosabile, moment în care, şoferul s-a dat jos şi a luat-o la fugă pe câmp.
Pentru a-l captura, poliţiştii s-au văzut nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical.
Lângă autoturismul abandonat, au fost găsiţi şapte cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor.
Aceştia au fost duşi la audieri, iar poliţiştii au aflat că sunt sirieni: un bărbat în vârstă de 53 de ani şi şase minori cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani.
“La cercetări, persoana adultă a declarat că grupul a trecut frontiera ilegal din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, dorind să ajungă în Austria”, mai spun cei de la Poliţia de Frontieră.
Şoferul autoturismului, un cetățean român, în vârsă de 41 de ani, a declarat faptul că urma să primească suma de 50 de euro de la fiecare persoană transportată.
CITEŞTE ŞI: Aproape 3.000 de morţi! Bilanţul negru al epidemiei de coronavirus în ţara noastră
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de migranţi.
De asemenea a fost deschis şi un dosar penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 7 sirieni.