Valer Dănuţ Rad, din judeţul Sibiu, a mers în vizită la un prieten din Deva.
În seara zilei de 4 ianuarie, s-a simţit rău, iar amicul lui a sunat la 112 şi a cerut ajutor medical.
Bărbatul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe, de unde a plecat în jurul orei 6:00 dimineaţa, fără a anunţa pe nimeni.
Din acel moment, Valer Rad nu a mai fost văzut de nimeni.
“În contextul activităților desfășurate în scopul depistării bărbatului, au fost efectuate verificări la adresa de domiciliu a acestuia, în municipiul Mediaș, unde nu a fost identificată nicio persoană (imobilul nu este locuit).
Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi investigative şi de căutare, în scopul depistării bărbatului, cu privire la care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale (recent, mama bărbatului şi-a dat acordul pentru mediatizarea cazului)”, transmite IPJ Hunedoara.