Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Descinderi de amploare, în Timiș, la membrii unei rețele care se ocupă de traficul de migranți și de droguri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Polițiștii de la Crimă Organizată au luat cu asalt mai multe locuințe, din Timișoara și județ, unde aveau informații că s-ar ascunde membrii unei grupări de trafic de migranți.

Au fost 25 de percheziții, în județele Timiș, Sibiu, Hunedoara și Gorj, dintre care 17 doar în Timiș. 

Din cercetări a reieșit că, în județele Timiș și Arad, de la începutul lunii iunie și până în prezent, membrii grupării au racolat și transportat migranți originari din Orientul Mijlociu, către state din Vestul Europei.

CITEȘTE ȘI: Elevii din alte șapte unități de învățământ vor învăța exclusiv online! În total 19 școli și grădinițe își modifică scenariile

Gruparea infracțională ar face parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți, constituită la nivel european, spun anchetatorii.

Rețeaua și-ar fi dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație.

Activitatea infracțională a grupării ar fi acoperit mai multe paliere, respectiv: racolarea migranților de pe teritoriul Bulgariei și Serbiei, racolarea de călăuze care să direcționeze grupurile de migranți peste frontieră spre România, organizarea activităților de transport și adăpostire temporară a migranților pe teritoriul României (în special în județele Timiș și Arad).

De asemenea, gruparea ar fi organizat transferarea migranților de la locurile de adăpostire la mijloacele de transport (autocamioane, camionete), în vederea ieșirii frauduloase din România către statele din vestul Europei.

Migranții ar fi fost grupați, într-o primă fază, pe teritoriul Turciei, de unde membrii grupării le-ar fi asigurat apoi transportul către România, prin Bulgaria și Serbia. În Serbia, gruparea infracțională ar fi avut membri cu rol în asigurarea călăuzirii migranților peste frontiera de stat cu România. 

După introducerea frauduloasă a migranților în România, aceștia ar fi fost transportați până în municipiul Timișoara, Arad sau localitățile limitrofe, unde ar fi fost cazați în diferite imobile, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale din vestul Europei.

CITEȘTE ȘI: Accident teribil! Două femei au ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au dat cu mașina peste cap

Totodată, membrii grupării sunt bănuiți de distribuirea drogurilor, din care ar fi obținut sume mari de bani.

Perchezițiile sunt în curs de desfășurare.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Ultima modificare Marți, 20 Octombrie 2020 11:30

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login