Etapa a VI-a a Ligii Cluburilor de Padel, în acest weekend, la Timișoara! Participă 23 de echipe


Padelul, sportul de rachetă care i-a cucerit deja pe marii tenismeni și sportivi ai lumii, precum Rafael Nadal, Serena Williams, Iker Casillas, Lionel Messi sau Ronaldo, câștigă tot mai mult teren în Timișoara și în România. Principala competiție națională, inițiată de timișoreni, a ajuns la mijlocul campionatului. Zeci de echipe ajung în acest weekend la Timișoara, unde își dispută, sâmbătă, 25, respectiv duminică, 26 iunie, un loc pe podium în cadrul Ligii Cluburilor de Padel.

În etapa a VI-a a Ligii Cluburilor de Padel, eveniment organizat de Padel Center Timișoara, s-au înscris 23 de echipe din Timișoara și Oradea, care vor juca în cele trei niveluri ale competiției (n3 – începători, n2 – avansați și n1 – profesionisti. 

Sunt 10 echipe înscrise la nivelul 3, un număr de 7 la nivelul al doilea, respectiv 6 echipe la nivelul 1. Meciurile încep sâmbătă, 25 iunie, după cum urmează: de la ora 9:00 – nivelul 3, de la ora 10:00 – nivelul 2 și de la ora 11:00 – nivelul 1. 

Finalele se vor disputa duminică, 25 iunie, de la orele: 11:00 (nivelul 3), 12:00 (nivelul 2), 13:00 (nivelul 1). 

Padelul e un sport de socializare care se joacă, la dublu, cu rachete de forma celor de tenis, însă fără corzi. Se joacă pe un teren înconjurat de pereți din sticlă. Padel Center Timișoara e singurul club cu terenuri profesioniste de padel din jumătatea de vest a României, spațiile de joc fiind dotate după standardele World Padel Tour (WPT).

Padelul este, în prezent, sportul cu cea mai rapidă creștere din lume, numărând peste 10 milioane de jucători la nivel mondial. În Spania a depășit tenisul, devenind al doilea sport ca număr de participanți, după fotbal.

Studii medicale au demonstrat că acest sport este benefic atât pentru sănătatea fizică și mentală a practicanților. Într-o partidă de padel se consumă aproximativ 600 de calorii, iar în plus, acest sport reduce riscul de a suferi de o boală cardiacă cu până la 56%. Totodată, ajută la dezvoltarea mobilității, a echilibrului, vitezei, forței și a coordonării.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Probleme cu apa din cauza caniculei! Presiune scăzută în mai multe localități din Timiș

Din cauza consumului excesiv de apă datorat perioadei caniculare, în localitățile Criciova, Cireșu și Jdioara se înregistrează o presiune scăzută și este posibil ca acestea să rămână fără apă. Autoritățile atrag atenția că utilizarea apei din rețeaua publică pentru udatul grădinilor și a zonelor verzi este interzisă. Conform normelor în vigoare, necesarul de apă pentru […]
primaria tm

Primăria Timişoara se digitalizează! O actriţă, implicată în procesul de tehnologizare

Începând de luni, 4 iulie, vechea centrală analogică a Primăriei Timișoara va intra în pensie și va fi înlocuită de o centrală digitală nou-nouță. Vocea care îi va ajuta pe timișoreni să obțină informațiile de care au nevoie sau să intre în legătură cu anumite departamente și direcții îi aparține cunoscutei actrițe timișorene Olga Török. […]

Arme furate dintr-o locuinţă! Hoţii au dat atacul de patru ori la rând, la aceeaşi adresă

Doi indivizi de 29, respectiv 30 de ani, au fost prinşi în fralgrant, în timp ce încercau să pătrundă pe o proprietate privată. S-a întâmplat azi-noapte, în Făget, iar atacatorii nu erau la prima lovitură de acest gen.În alte trei nopţi au intrat prin efracţie, în aceeaşi locuinţă de pe strada Gheorghe Doja, de unde […]

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.