Universitatea de Vest din Timișoara lansează oficial cursul de pregătire „Diplomacy for CSDP Missions”!
Universitatea de Vest din Timișoara lansează oficial, cursul depregătire „Diplomacy for CSDP Missions” organizat sub egida ESDC1.
Universitatea de Vest a stabilit modul în care se vor desfășura cursurile în semestrul al doilea! Majoritatea vor fi online și hibrid
Universitatea de Vest din Timișoara a stabilit modul de desfșurare a cursurilor în semestrul doi al anului universitar.
Revenim la normalitate! O campanie UVT pentru responsabilitate socială pro-vaccinare
Conducerea UVT se implică în campania de imunizare împotriva COVID şi lansează o campanie de susţinere a vaccinării.
Cum ţi-ai dori să arate Universitatea de Vest? A fost deschis un concurs de soluţii, pentru schimbarea la faţă a clădirii
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat concursul de soluții pentru reabilitarea și modernizarea fațadelor pentru clădirea principală.
Meditații gratuite pentru elevii de clasa a XII-a! Universitatea de Vest vine în sprijinul viitorilor studenți
Universitatea de Vest vine în sprijinul elevilor din anii terminali și îi ajută cu pregătirea pentru examenul de Bacalaureat.
Oportunităţi pentru studenţi, în dezbatere la UVT. Prima întâlnire de lucru a RO European Universities
Astăzi a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru ce reuneşte reprezentanţi ai unor universităţi româneşti membre în alianţe europene care implementează proiecte Erasmus+ European Universities.