Skip to main content

Ciprian Bogdan demisionează din Consiliul Judeţean! A fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Ales în CJT, din partea PNL, Ciprian Bogdan trebuie să părăsească această funcţie, urmând ca în locul lui să fie învestită Sorina Ciurlea.

Ciprian Bogdan a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, numirea fiind deja publicată în Monitorul Oficial.

CITEŞTE ŞI: Senatorul tău: Mircea Vancia, un specialist în finanţe şi antreprenoriat

El are 41 de ani, este de profesie medic în a condus Spitalul Judeţean Timişoara şi a fost vicepreşedinte CNSAS.

Pentru o scurtă perioadă de timp a fost şi director al Spitalului CFR Timişoara, iar în ultimii 6 ani a fost consilie în Parlamentul European.

Acum, este unul dintre cei patru secretari de stat în Ministerul Sănătăţii, funcţie incompatibilă cu cea de consilier judeţean.

Ciprian Bogdan are la dispoziţie 15 zile să aleagă între cele două posturi.

A anunţat deja că va demisiona din funcţia de consilier judeţean.

CITEŞTE ŞI: Deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis, nu vrea pensie specială și își va da demisia din Parlament, înainte de încheierea mandatului

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.

CCIA Timiș organizează o nouă ediție a „Salonului Industriei Ușoare”, chiar înainte de Paște!

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o ediție specială a ”Salonului Industriei Ușoare”.

Criminalul de la Medicină avea discernământ când şi-a măcelărit iubita! Concluziilie psihiatrilor care l-au expertizat pe tânărul de 23 de ani

La o lună de când Andreea Morega, studentă la Universitatea de Medicnă din Timişoara, a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuţit, au venit rezultatele expertizei psihiatrice ale celui care i-a curmat viaţa, la numai 21 de ani.