CCIAT organizează o sesiune de informare privind protecția consumatorilor și siguranța alimentelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,organizează în data de 5 mai , ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT – Sala Banat, un seminar de informare cu privire la noutăți legislative și reglementări în vigoare cu impact asupra activității agenților economici, cu precădere a celor din industria HoReCa.

Tematica abordată vizează:

Proceduri. Contravenții. Sancțiuni. – în domeniul protecției consumatorilor

Legislația care reglementează controalele oficiale în domeniul siguranței alimentelor:

  • Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene, privind controalele oficiale şi alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecție a plantelor;
  • Regulamentul (CE) nr. 627/2019 de stabilire a unor modalități practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale;
  • Regulamentul (CE) nr. 178/2002 – Legea alimentului, cu modificările şi completările ulterioare.

Tematicile vor fi susținute de: Mihai-Alin GUBANDRU, Comisar Șef Adjunct și Niculina MIRCEA, Comisar Superior din cadrul CJPC Timiș; Dr.Flavius NICOARĂ, Director Executiv și Dr.Corina PĂDURARIU, Consilier SCAIEI (autorizări, activități import-export) din cadrul DSVSA Timiș.

Seminarul se desfășoară într-o manieră interactivă, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Participarea este gratuită pentru membrii CCIAT.

Taxa de participare pentru firmele ne-membre este de 150 lei + TVA.

Inscrierea de participare la: https://cciat.ro/formular/.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

VIDEO: Revoltă lângă Timişoara! Părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cu probleme financiare cer redeschiderea Centrului de Zi

Scandalul din comuna Dumbrăviţa, pe tema Centrului de Zi pare fără sfârşit, în contextul în care locaţia rămâne închisă, din cauză că nu mai are licenţă de funcţionare.

Ţeapă marca PNL – Nica! Acuzaţii gave ale USR-iştilor, cu privire la restaurarea Castelului Huniade

USR Timiș trage un semnal de alarmă cu privire la firma care se va ocupa de proiectul tehnic pentru restaurarea Castelului Huniade.

Înjunghiați într-o parcare la intrarea în Timișoara! Doi cetățeni turci au ajuns în stare gravă la spital

Scandal într-o parcare de tiruri, la marginea Timișoarei, între trei cetățeni turci! Doi dintre ei au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiați.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.