Candidații PMP la parlamentare prezentați oficial în prezența lui Traian Băsescu

| Alice Trifu | | Lasă un comentariu

În prima zi de campanie electorală, PMP Timiș și-a prezentat oficial candidații la alegerile parlamentare.

Evenimentul a umplut sala Filarmonicii Banatul, prezent fiind și fostul președinte al României, Traian Băsescu, cel aflat la cârma formațiunii politice.

PMP vrea să guverneze România și acest lucru a fost spus, clar, astăzi, la Timișoara. Traian Băsescu este varianta pe care popularii o propun pentru funcția de prim-ministru, și sunt siguri că fostul președinte va reuși să ducă țara pe un făgaș mai bun. Tocmai asta au promis astăzi candidații PMP Timiș, la lansarea lor oficială. Pentru ce vor lupta Radu Șumălan, Cornel Sămărtinean, Marius Dugulescu & Co. în Parlamenrt? Printre altele, pentru unirea cu Moldova, pentru ca sistemele de educație și sănătate să funcționeze expemplar și pentru creșterea demografică.

„În 11 decembrie trebuie să-i dăm căpitanului echipajul cuvenit. Avem datoria de a lupta pentru Timiș și timișoreni, avem datoria de a pune Timișul în mișcare”, a declarat Radu Șumălan, cel aflat pe primul loc pe lista PMP pentru Senat.

„Din 2012 sunt deputat în Parlamentul României și am reușit să dovedesc că tot ceea ce am promis în campanie, am dus la București pentru a căuta rezolvare. Conform indicelui Parlamentului am ieșit pe locul I în activitatea parlamentară. Primul loc pe lista PMP pentru Camera Deputaților este o poziție onorantă, dar care presupune o mare responsabilitate pentru mine și sper să nu dezamăgesc nici acum”, a spus Cornel Sămărtinean.

Un moment important în cadrul evenimentului de lansare a candidaților PMP din Timiș l-a reprezentat discursul președintelui Traian Băsescu. Acesta a vorbit despre prioritățile popularilor în următorii patru ani și a recunoscut că printre acestea nu se află creșterea pensiilor. El a spus totuși că pe lângă refucționalizarea sistemului sanitar și a celui medical, se mai numără împădurirea, dezvoltarea agriculturii, și acordarea de sprijin pentru realizarea unui sistem de creșe la nivel european.

„Obligația Guvernului este să genereze politici care să ducă la creșterea natalității, pentru a stopa declinul săderii populației în România. Mamele au nevoie de siguranță pentru copii atunci când merg la servici. Trebuie să dezvoltăm un sistem de creșe și grădinițe”, a spus Traian Băsescu, care a anunțat, de asemenea, că la alegerile parlamentare PMP nu va face alianță cu PSD.

„Foarte sincer, practic, noi nu avem soluții convenabile, dar exclud orice alianță cu PSD. Însă să știți că nici PNL nu reprezintă o soluție mai bună, dar măcar nu miroase așa urât”, a mai punctat acesta.

Vă reamintim că pe primul loc la Camera Deputaților pe lista PMP se află Cornel Sămărtinean, urmat de Marius Dugulescu și Roxana Iliescu. Lista la Senat este de deschisă de profesorul universitar Radu  Șumălan, urmat de Nelica Danciu și Georgeta Săvoiu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

VIDEO: Revoltă lângă Timişoara! Părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cu probleme financiare cer redeschiderea Centrului de Zi

Scandalul din comuna Dumbrăviţa, pe tema Centrului de Zi pare fără sfârşit, în contextul în care locaţia rămâne închisă, din cauză că nu mai are licenţă de funcţionare.

Ţeapă marca PNL – Nica! Acuzaţii gave ale USR-iştilor, cu privire la restaurarea Castelului Huniade

USR Timiș trage un semnal de alarmă cu privire la firma care se va ocupa de proiectul tehnic pentru restaurarea Castelului Huniade.

Înjunghiați într-o parcare la intrarea în Timișoara! Doi cetățeni turci au ajuns în stare gravă la spital

Scandal într-o parcare de tiruri, la marginea Timișoarei, între trei cetățeni turci! Doi dintre ei au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiați.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.