Biopsia hepatică este de domeniul trecutului! Aparat ultramodern la Spitalul Victor Babeş, care oferă o alternativă simplă şi nedureroasă

Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara este printre puținele unități sanitare din vestul țării care au în dotare un FibroScan.

Cu ajutorul acestui dispozitiv, specialiștii spitalului pot spune cât de afectat este ficatul unui pacient.

Aparatul permite depistarea, cuantificarea și monitorizarea fibrozei ficatului într-un mod rapid și eficient.

CITEŞTE ŞI: 6 victime, pe autostradă! Un microbuz s-a izbit violent de un tir

Fibroza ficatului este o acumulare în exces de țesut cicatricial, nefuncțional,  care apare atunci când vorbim de hepatite, ciroză, boli de ficat cu icter prelungit, hepatopatie alcoolică, steatoză hepatică non-alcoolică sau când se face o evaluare a acestui organ după un transplant sau după unele analize de sânge care au rezultate în afara limitelor.

Practic, dispozitivul efectuează o procedură ce reprezintă o alternativă la biopsia hepatică, mai ales că aceasta din urmă poate avea numeroase contraindicații și multe efecte secundare.

„Principiul de funcționare este simplu: cu cât ficatul este mai dur, cu atât gradul fibrozei e mai ridicat. Cu ajutorul unui transductor, aparatul emite unde ultrasonore spre țesutul hepatic, ulterior măsurându-se viteza cu care acestea se reflectă înapoi la sonda emițătoare. Astfel, cu cât țesutul este mai dur, cu atât unda se propagă mai repede. Elasticitatea ficatului se stabilește prin calcularea mediei a 10 astfel de măsurători”, explică medicul Bianca Cerbu.

Avantajul acestei tehnici, cea de elastrogafie hepatică, constă în faptul că nu este dureroasă, este neinvazivă, simplă, rapidă, cu rezultat imediat și nu are reacții adverse, întrucât funcționează pe baza de ultrasunete.

Procedura poate fi repetată ori de câte ori este necesar, în special pentru evaluarea rezultatelor unui tratament. Practic, se poate face o evaluare în dinamică a stării ficatului sau a eficienței tratamentului administrat.

„Cu ajutorul FibroScan-ului, medicul poate afla cu acuratețe dacă este vorba de o fibroză ușoară sau una severă, în funcție de aceste rezultate putându-se stabili corect tratamentul. Totodată, se poate monitoriza pacientul în timp real. Elastografia hepatică cu ajutorul FibroScan-ului nu necesită o pregătire specială și durează în medie 10-15 minute. Aparatul pe care îl folosim în spital este de ultimă generație, dotat cu două sonde, atât pentru evaluarea pacienților cu constituție normal-ponderală, cât și pentru cei supraponderali”,  mai spune Bianca Cerbu.

Realizarea unei asemenea investigații pentru depistarea fibrozei hepatice este deosebit de importantă.

CITEŞTE ŞI: Viitoarea zonă rezidențială Ovidiu Balea, prinde contur! Primăria asigură infrastructura utilitară în zonă

O fibroză hepatică avansată poate avea ca rezultat ciroza hepatică, cancerul hepatocelular, insuficiența hepatică sau hipertensiunea portală, toate aceste necesitând adesea transplant de ficat.

Investigatia cu FibroScan-ul se poate efectua în cadrul Spitalului Victor Babeș Timișoara gratuit, cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, de luni până vineri, între orele 8:30-11:30.

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Revoluţie în universităţi! Un miliard de euro, pentru digitalizare

Coronavirusul a dus la o transformare uriaşă a sistemului de învăţământ din România, în ceea ce priveşte comunicarea online.

Călător strivit de tramvai! Bărbatul a murit pe loc

Un accident mortal a avut loc, în urmă cu puţin timp, la Timişoara, în zona AEM.

VIDEO: Scandal la Dumbrăviţa, unde primarul aruncă în stradă, copiii cu probleme sociale şi cu dizabilităţi

S-au încins spiritele, în această după-amiază, la dezbaterea publică privind soarta Centrului de Zi din comuna Dumbrăviţa.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.