10 milioane de lei au fost repartizate de la ministerul Sănătăţii ieri, iar bugetul local prevede peste 5 milioane de lei, doar pentru dotări.
CITEŞTE ŞI: Acţiune de proporţii! Sute de poliţişti ies în teren. Ce se întâmplă?
De altfel, la începutul acestui an, aflată în vizită la Timişoara, Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a avut o negociere cu Nicolae Robu pe această temă.
Ministrul a promis că va aloca în acest an 15 milioane de lei, pentru continuarea lucrărilor, urmând ca primăria să aloce alte 7 milioane de lei.
Lucrările la noul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” au început în 2014 şi ar fi trebuit terminate în septembrie 2018.
Din cauza unor litigii cu firma care a câştigat licitaţia, lucrările au fost întârziate, iar termenul avansat de primarul Nicolae Robu pentru finalizarea lucrărilor este luna decembrie a acestui an.
CITEŞTE ŞI: Video: Filmul crimei de la Timişoara! Ce a făcut ucigaşul înainte de a-şi înjunghia fosta iubită?
Construcţia noului spital de copii a fost estimate de 10,5 milioane de euro, iar clădirea va fi una cu şase etaje şi va avea 150 de paturi.