Victorie în instanță pentru fostul vicepreședinte al CJ Timiș, Traian Stancu! Au fost anulate deciziile de excludere din partid
Traian Stancu, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș a atacat în instanță excluderea sa din partid, care a dus astfel la pierderea funcției de consilier județean și implicit cea de vicepreședinte al instituției.
Decizie radicală, în ALDE Timiş! S-a stabilit în unanimitate că Tăriceanu şi cei din jurul lui trebuie să demisioneze!
Birourile reunite ale forurilor de conducere ALDE Timiș au dezbătut astăzi, problemele apărute în sânul partidului.
În Timiş, ALDE e un breloc al PSD, iar Marian Cucşa, sub tutela lui Dobra şi a lui Fredi Simonis! Atacul dur al celor din Pro România
Alianţa electorală dintre Pro România şi ALDE, pentru susţinerea candidaturii lui Mircea Daconu, la preşedinţia României, scârţie din toate încheieturile.
Ovidiu Sîrbu (ALDE) și-a dat demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor
Timișoreanul Ovidiu Sîrbu și-a dat ieri demisia din funcția pe care o deținea în cadrul Ministerului Transporturilor.
Deputatul Pro România, Adrian Pau, despre alianța cu ALDE la nivel local! Ce nemulțumiri are?
Pro România și ALDE au parafat miercuri alianța dintre cele două formațiuni pe perioada alegerilor prezidențiale.
Deputatul ALDE, Marian Cucșa, invită ligile studențești la dezbateri despre transportul studenților!
Deputatul ALDE de Timiș, Marian Cucșa nu este de acord cu propunerea ministrului Finanțelor de a reduce facilitățile studenților privind transportul gratuit cu trenul!