Astăzi, amplasamentul a fost predat firmei care se ocupă de lucrări, iar termenul de finalizare a investiţiei este de doi ani.
CITEŞTE ŞI: Retim colectează deşeurile voluminoase, în cadrul unei noi campanii trimestriale în zona 1 Timiş!
Proiectul presupune o serie de lucrări de construire, precum și desființarea unor construcții auxiliare.
Astfel, în vederea edificării noului ansamblu au fost demolate mai multe corpuri de clădire a căror utilitate nu se mai regăsește în cadrul nevoilor actuale: fânărie, grajd de animale, construcții anexă-depozit de carburanți, garaj, morgă.
“Regimul de înălțime va fi: Corp existent(P), Corp A(P+1E+Er.) și Corp B(P). Practic, se va face extinderea centrului de recuperare medicală respiratorie a Spitalului de boli infecțioase prin realizarea a două corpuri principale (A și B) articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă”, transmite Primăria Timişoara.
Corpul A, cu o suprafaţă totală de 1.772 mp, va avea: la parter - sală de așteptare cu grupuri sanitare, frontdesk de interfață cu vizitatorii și bolnavii, zonă de cabinet investigații și tratament, serviciu de internare / externare a pacienților, legătura cu clădirea existentă, la etajul 1 - saloane cu grupuri sanitare proprii și spații medicale, iar la etajul 2 - o sală de conferință, o sală de curs și grupuri sanitare.
Corpul B, cu o suprafaţă de 655 mp, cuprinde spații de kinetoterapie, hidroterapie, salină, aerosoli şi sală de mese.
În ceea ce priveşte clădirea existentă (corp C2), cu o suprafaţă de 266,82 mp, aceasta va fi reabilitată complet.
CITEŞTE ŞI: Număr uriaş de infectări cu COVID-19! Aproape 800 de cazuri noi, pe teritoriul României
În cadrul noului ansamblu se vor construi un număr de 13 de saloane, 2 saloane de studii clinice, 5 cabinete medicale, sală de conferințe de 50 de persoane,sală de curs 70 persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale.
Valoarea totală a investiției este de 37.555.173 lei, inclusiv TVA, iar termenul de finalizare a lucărilor este 20 iulie 2022.