Skip to main content

13% dintre timişeni, complet imunizaţi prin vaccinare! Am ajuns la peste 100.000 de persoane care au primit ambele doze

De la debutul campaniei de vaccinare, personalul medical din judeţul Timiş a administrat 260.097 de doze de vaccin.

Dintre acestea, aproape 200.000 sunt de la Pfizer.

CITEŞTE ŞI: A început maratonul vaccinării la Spitalul Militar Timişoara! Primeşti serul de la Pfizer, fără programare

În total, 101.068 de persoane au primit şi rapelul, astfel că sunt complet imunizate.

În medie, în fiecare zi sunt administate 3.500 de doze.

Acum, responsabilii campaniei de vaccinare se aşteaptă ca numărul persoanelor vaccinate să crească.

Totul după ce a fost deschis centrul de imunizare de la Spitalul Militar, unde cei interesaţi nu au nevoie de programare.

În ceea ce priveşte numărul de doze de la ceilalţi producători, pe locul 2 după Pfizer este AstraZeneca.

Până acum au fost administarte, în judeţul Timiş, aproape 44.000 de astfel de vaccinuri.

Din serul Moderna au fost administrate, în total, puţin peste 20.000 de doze.

În privinţa reacţiilor adverse, în judeţul Timiş au fost raportate 124 de astfel de efecte, cele mai multe dintre ele fiind minore.

CITEŞTE ŞI: Aproape 100 de bolnavi COVID au murit în prima zi de Paşte! Peste 1.200 de pacienţi sunt la terapie intensivă

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.

CCIA Timiș organizează o nouă ediție a „Salonului Industriei Ușoare”, chiar înainte de Paște!

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o ediție specială a ”Salonului Industriei Ușoare”.

Criminalul de la Medicină avea discernământ când şi-a măcelărit iubita! Concluziilie psihiatrilor care l-au expertizat pe tânărul de 23 de ani

La o lună de când Andreea Morega, studentă la Universitatea de Medicnă din Timişoara, a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuţit, au venit rezultatele expertizei psihiatrice ale celui care i-a curmat viaţa, la numai 21 de ani.